B. Obama considera ca a strange din iarba murdaria lasata de cainele sau, nu este injositor. Romanul, demn, crede ca este.

De un an si jumatate, familia noastra s-a mai inmultit cu un suflet: avem un catelus, o dragalasenie de shi-tzu. Cele mai multe cunostinte ale mele au privit acest eveniment cu simpatie, dar au fost si unii care au incruntat din sprancene: „ Catel la bloc? Mnh!”. E adevarat ca nici apartamentul meu nu e mai mare de 60 mp, dar si cainele este micut. De cand am inceput sa ies cu el afara zilnic pentru a-si face nevoile, am observat lucruri la care nici nu m-as fi gandit, desi ele existau in jurul meu si pana atunci.
In primul rand, m-a surprins numarul mare de posesori de animalute de casa. Fie ca i-am intilnit plimbandu-si catelusii, fie ca se opreau sa-l admire pe Ghizmo spunandu-mi ca au si ei acasa unul sau chiar mai multi catelusi sau pisoiasi, persoanele cu animalute de companie sunt mult mai multe decat se vede cu ochiul liber.
In al doilea rand, am constatat ca intre aceste persoane, comunicarea se stabileste mult mai usor. Mai usor chiar ca intre parintii de copii mici. Asta pentru ca primii care reactioneaza intre ei sunt chiar catelusii nostri. Ei ne ajuta sa socializam, sa ne zambim unii altora si sa discutam. In 10 ani de cand sunt mutata aici, eu nu am cunoscut atata lume cata cunosc azi datorita lui Ghizmo.
In al treilea rand, m-a oripilat murdaria strazilor. Stiu, Bucurestiul este un oras murdar, in general. Strazile gem de mucuri de tigara, hartii, pungi, pet-uri, can-uri, cioburi, resturi de mancare, etc. Dar tot uitandu-ma pe unde merge Ghizmo si ce adulmeca el cu nasucul pe jos, am vazut mult mai bine si... alte lucruri. Cu alte cuvinte, zeci de fecale de caine se descompun in vazul si mirosul nostru pe strada sau pe asa zisele spatii verzi dintre blocuri. Oamenii trec grabiti, cum treceam si eu odata, cautand din priviri taxi-uri sau alte mijloace de transport in comun, vorbind la telefon, sau discutand intre ei, uitandu-se in jos mai rar, doar ca sa fereasca de o balta, o groapa, sau o murdarie aflata strict pe traseul lor. Ce e in jur, nu prea mai percep. La murdaria lasata de puzderiile de caini vagabonzi, se adauga si cea lasata de catelusii iesiti afara cu stapanii lor care, nepasatori si „demni”, parasesc locul faptei, lasand in urma ( sa ma scuzati, dar asa am vazut in cazul unui Saint Bernard!) mormanele de fecale. Ce-or gandi acesti oameni atunci? Ca s-or descompune peste noapte, ca le-o spala vreo ploaie, ca le-or matura gunoierii, ca merge si asa, ca oricum e mizerie....?! Sau, poate ca o fi un gest sub demnitatea lor?!
Nu prea circul eu prin Bucuresti, dar numai pe linga Parcul Herastrau am vazut niste indicatoare montate de primarie care contineau si cite o cutie de tabla in care ar fi trebuit sa se gaseasca pungi sau manusi de plastic pentru ridicarea murdariei lasate de caini pe strada. Erau goale, bineinteles, dar eu am preluat ideea. De atunci, cumpar de la en-gros suluri de 500 de pungute de plastic si de cate ori ies afara strang murdaria lasata de catelul meu si o arunc la cosul de gunoi. Fac asta de aproape un an, incercand sa popularizez metoda atat prin exemplu personal, cat si prin discutiile cu ceilalti. Am corupt o singura doamna, posesoarea unui bichon haios. In rest, e la fel de murdar peste tot, ba parca din ce in ce mai murdar, pentru ca nici maturatorii nu se baga pe spatiul verde, ei maturand doar trotoarele (cand vor).
Zilele trecute citeam un articol despre Barrack Obama, cel mai puternic om politic al planetei, care a considerat ca nu se injoseste nici o secunda daca strange murdaria lasata in iarba de cainele sau.
Imi place sa ma compar cu el macar in acesta privinta si sa continui sa fac si eu acelasi lucru.
Poate ca, peste un timp, o sa va dau vesti mai bune despre sanatatea strazilor din cartierul meu.
P.s.
Cer scuze celor care nu fac obiectul acestui articol, pentru generalizarea facuta in titlu.