Undeva, în nord-vestul țării, un punct de vamă uitat de Dumnezeu… Zile de noiembrie târziu, cu ploi mărunte, cer înnorat și timp friguros. Vameșul, om așezat, cu casă, nevastă și copii, nemaiavând aproape nici o activitate concretă din lipsă de turiști, se plictisea de moarte. Eh, cu doar o lună în urmă aici era altă viață. Aproape că nu mai prididea cu controlul. Și tare mândru se ținea! și-i plăcea să audă lumea cum îi zice „ domnu Vameș” în sus, „domnu Vameș” în jos… Și el principial, corect: daca i se parea lui ca cineva nu merita sa treaca, nu trecea. Nici dacă spunea că e rudă cu seful statului. Găsea el motiv să nu-l treacă: ba că a încălcat legea cutare, ba că nu se încadrează la decretul cutare, în instrucțiunile cutare; că, slavă domnului, de instrucțiuni, decrete și legi nu ducea lipsă. Dar dacă el vroia ca cineva să treacă, chiar dacă…, bineînțeles că trecea…. Și chiar dacă nu curgea – fiindcă avea și el, totuși, simțul măsurii - picura frumușel, ba un săpunaș, ba un Kentuleț, ba o ciocolățică sau o pereche de ciorapi pentru doamna. Acum, nu mai pica nimic. Curge doar de sus o ploaie mocănească care - așa i se pare - trece prin acoperiș, prin pereți și-i pătrunde în oasele reumatice din toate părțile. Zile în șir, bariera rămâne nemișcată. Și el stă așa, degeaba… Nici de lipsit nu poate lipsi că n-are motiv, și-apoi…„datoria”…! „Datoria, nu? Toată viața am lucrat cu frica lui Dumnezeu, pe cînd la alții: timpul trece, leafa merge! ” Foarte bine! Ce-ar fi dacă ar închide și el câteva zile vama? N-ar fi nici o nenorocire: la trei kilometri mai jos, e alt punct. De aici se ajunge acolo fără ocol. De aranjat cu grănicerii, nici o problemă! Ar sta și el acasă făra grijă, s-ar mai ocupa de copii, de nevastă…Da, dar cine să-i aprobe lui 3 zile libere? Care șef, că el aici este și șef și subordonat. ”Adică, ia stai! Păi nu sunt eu șeful? De ce nu m-am gândit până acum?” Legal și regulamentar, el poate dispune și fără să mai piardă o clipă ia o coală de hârtie : „ Domnule Șef. Subsemnatul Scurtu Petre, vameș la Punctul de graniță nr 13, vă rog respectuos să-mi aprobați o învoire de la serviciu de cinci zile, deoarece am unele probleme familiale.” Data și semnătura. O reciti să vadă dacă are vreo greșeală de ortografie, apoi întinse mâna, lua un pix cu pasta de altă culoare și, pe marginea din stânga a colii, scrise cu alte slove, mai ferme: ”Nu, cinci zile e prea mult, se aproba doar trei intre 19 – 21.11.a.c, adică sâmbăta, duminică și luni.” Data și semnătura. Peste semnătură aplică satisfacut ștampila triunghiulară a pichetului. Acum totul era regulamentar si legal.
Dupa o idee de Vasile Danciulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu