Mă numesc Alice. Despre Ţara unghiilor false am aflat prima dată de la televizor. Bineînţeles că m-au impresionat strălucirea şi eleganţa femeilor de aici, armonia combinaţiilor de culori şi strassuri de pe unghii, frumuseţea larg afişată a mâinilor lor cu degete mai lungi şi mai subţiri... Vreau şi eu unghii false! mi-am zis, sfidând preţurile cu muuuuult mai mari decât ale unei manichiuri obişnuite, ce mi se părea de acum amărâtă şi demnă de dispreţ!
Cum în apropierea blocului meu se deschisese de câteva luni bune un salon de coafură şi cosmetică, mi-am făcut curaj să îi treg pragul. Manichiurista tânără, drăguţă, fardată frumos, nu avea nimic din imaginea celor două doamne care lucrau în ture inverse si la care mă duceam eu (din când în când) să-mi fac manichiura; părea mai degraba o cosmeticiană care nu avea nevoie de nici o reclamă, ea însăşi afişând nişte unghii lungi cam de 5-6 cm, frumos colorate în galben şi mov. Avea aerul unei specialiste preţioase, iar în sinea mea orice reţinere privind dezavantajele unei astfel de proceduri se topea ca prin farmec. Odată poftită la măsuţa ei de lucru, utilată cu tot felul de aparate şi usensile, păşeam in lumea nouă a frumuseţii mult visate.
Eu nu prea ştiu să leg relaţii cu manichiuristele sau coafezele: în primul rînd că o relaţie trebuie cultivată şi întreţinută, iar eu nu sunt o consumatoare fidelă a serviciilor lor. De multe ori prefer să ma aranjez singură şi la unghii şi la păr. Apoi, nu îmi place să le ţin de vorbă în timp ce lucrează: nici nu găsesc subiecte comune, nici nu îmi place să-mi scormonesc creierii după ele şi nici nu vreau să le perturb din treaba lor asupra mea. Ba chiar mă inhibă faptul că în timp ce lucrează la mine, ele stau de vorbă cu cliente din categoria: „imediat termin cu doamna şi te iau pe tine ca sa ne putem conversa in voie!”.
Noua manichiuristă a fost pe placul meu: tehnica aplicării unghiilor cu gel este mai complexă şi impune utilizarea unei măşti pe gură şi nas, aşa încît nu prea îţi faciliteaza conversatia cu clienta. Am plecat de acolo mulţumită: chiar daca plătisem 120 lei, mâinile mele erau dintr-o dată mult mai frumoase şi, da, îmi venea să le arăt tuturor pe stradă. Am fost chiar şi la un supermarket unde am zăbovit îndelung asupra feluritelor produse pe care le luam de pe rafturi pentru a le cerceta cu atenţie....în timp ce imi priveam mândră degetele!!!
Următoarele două şedinţe au fost, normal, doar pentru întreţinere (80 RON cu tot cu model- eu prefer french). Începusem să mă obişnuiesc cu ideea de a-mi rezerva timp (şi bani) cam la trei săptămâni pentru şedinţele de întreţinere unghii false. Apoi, am aflat că Dana, manichiurista mea, s-a supărat pe lume şi a plecat definitiv de la salon. Proprietara salonului şi coafeză totodată, mi-a spus să nu-mi fac griji că mă aranjează ea de acum în colo. Mi-a mai spus că, deşi au făcut aceeaşi şcoală, ea e mai specializată decît Dana, că Dana are mai puţină experienţă, ca Dana i-a fost şi nerecunoscătoare,bla, bla, bla, etc, etc. Toate astea şi multe altele le-am aflat în timp ce îmi aranja unghiile: „i-am spus de atâtea ori să pună mai mult gel pe unghie, dar ea făcea tot cum o tăia capul, punând stratul prea subţire..” Dincolo de faptul că a vorbit îngrozitor de mult si de prost pentru gustul meu, bârfind-o încontinuu pe „fosta”, unghiile aplicate de „patroana mult mai experimentata” arătau înfiorător: stratul de gel era aşa de gros,încît se bombase luînd forma ghearelor de cioară. Am plecat din salon ascunzându-mi mâinile de propria-mi privire, indignată că am dat atâţia bani ca să mă simt prost. În schimb, am înţeles de ce plecase Dana.
Următoarea dată s-a întâmplat să fie la Braşov, în mall. Un băiat, „nail artist” . Am zis: OK, fac orice să scap de ghearele astea. Şi, da, conversaţia a început uşor frustrant pentru mine: „Vaaaai, dar cine v-a aplicat unghiile astea?” Ăsta este iarăşi unul din motivele pentru care evit beauty-saloanele: unele „styliste” încearcă să îţi bage pe gât, cu forţa, imaginea lor net superioară celorlalte, evidenţiind faptul că intilnindu-le pe ele a dat norocul peste tine şi seria experienţelor tale negative de până acum s-a încheiat. Experienta mi-a demonstrat faptul ca acest tip de reclamă verbală nu s-a justificat niciodata. Profesioniştii nu-şi comentează colegii şi nici nu-şi fac reclamă gratuită. Dacă te întorci la ei este pentru că ai fost super mulţumită de rezultatul muncii lor.
Trei ore am stat pe scaun la şedinţa de întreţinere. Devenise chinuitor. Băiatul mi-a curăţat gelul doar prin pilire manuală (ca să nu sufere unghiile naturale, mi-a motivat). Doar că, după cum s-a exprimat chiar el - aveam gel cam de trei manichiuri. Am crezut că mor acolo. E adevărat că mi-a construit nişte unghii impecabile, dar ...a mers foarte greu. Iar preţul, m-a dat pe spate: aproape dublu cât plăteam eu de obicei , plus insistenţa de a cumpăra un produs de îngrijire a cuticulelor. Şocată de preţuri, mă mir că am mai avut puterea să refuz.
Experienţa mea în Ţara Unghiilor False se apropie de sfârşit. Din păcate, sfârşitul chiar a fost jalnic. Reîntoarsă în cartierul meu bucureştean, mă întrebam unde mă voi duce de acum încolo pentru următoarea şedinţă de întreţinere. Am ales un alt salon, destul de cunoscut în zonă. Manichiurista era una singură, pentru orice tip de manichiură: clasică sau unghii false. M-a întrebat ea una, alta, despre ce tip de unghii mi-am pus, ce materiale s-au folosit, i-am răspuns în limita informaţiilor pe care le ştiam. Fără a-i da detalii şi mai mult ca să mă asigur că nu mai păţesc o dată la fel, i-am mărturisit experienţa ghearelor de cioară. Poate trebuia să ţin secretul şi să-l iau cu mine în mormânt.
Cert este că, ea fiind a patra manichiuristă, descopeream o a patra tehnică de construire a unghiilor false, cea mai fragilă, din câte mi s-a părut: doamna îmi întindea gelul cu pensula, ca pe un lac de unghii obişnuit. La final, când a venit momentul să-mi aleg oja pentru manichiura permanentă, îmi mărturiseşte că nu are aşa ceva, dar că imi poate face o manichiură normală, aplicând oja normală peste gel. Păi, care mai era avantajul faţă de o manichiură clasică, pentru care aş fi plătit doar 18 lei? Că, să nu mă întrebaţi cât m-a costat?! Da, puţin peste 100 lei, deşi era doar înteţinere in aceste conditii. Am plecat de acolo indignată, cu unghiile cu un aspect banal ( le tăiasem şi scurt) si nici măcar colorate. Pe ce dădusem atîţia bani?
După 2 (două) zile unghiile de la degetele mici s-au crăpat de la jumate. Din ziua de luni, de când fusesem la salon, pînă vineri ( zi de weekend şi de ieşit în oraş) a început să mi se jupoaie stratul prea fragil de gel şi să sară pur şi simplu de pe unghii. Fierbînd de furie, m-am înfiinţat la manichiuristă pentru reparaţii. Credeţi că măcar şi-a prezentat scuze? În primul rând mi-a spus că are cliente programate şi nu are timp de mine (era vineri pe la prânz), deci să vin luni. Apoi mi-a replicat non-şalant că vina este a manichiurii făcute la Braşov, materialele folosite nefiind, probabil, compatibile cu ale ei. „Dar de ce nu aţi curăţat bine gelul anterior, ca să nu mai fie problemă?”, am întrebat şocată de reacţia ei nesimţită. „Ba da, doamnă, mi-a răspuns pe un ton foarte înţepat, am curăţat foarte bine, dar degeaba: unghiile false nu au garanţie!. Şi apoi, întorcându-mi spatele şi plecând, că doar aşteptau clientele: „Veniţi luni, să vedem ce putem face. Aşa se întâmplă dacă tot schimbaţi manichiurista!”
EPILOG
Am plecat spre casă trăgând cu dinţii de urmele de gel de pe unghii, arătând jalnic şi ele şi eu, departe de eleganţa şi strălucirea femeilor din Ţara unghiilor false. Fără să îmi doresc acest lucru, fusesem expulzată înapoi, de unde am plecat câteva luni în urmă.
Învinsă şi umilită.
INTREBARE:
Cine ne apară in astfel de situatii si cum să ne facem dreptate?
Cum în apropierea blocului meu se deschisese de câteva luni bune un salon de coafură şi cosmetică, mi-am făcut curaj să îi treg pragul. Manichiurista tânără, drăguţă, fardată frumos, nu avea nimic din imaginea celor două doamne care lucrau în ture inverse si la care mă duceam eu (din când în când) să-mi fac manichiura; părea mai degraba o cosmeticiană care nu avea nevoie de nici o reclamă, ea însăşi afişând nişte unghii lungi cam de 5-6 cm, frumos colorate în galben şi mov. Avea aerul unei specialiste preţioase, iar în sinea mea orice reţinere privind dezavantajele unei astfel de proceduri se topea ca prin farmec. Odată poftită la măsuţa ei de lucru, utilată cu tot felul de aparate şi usensile, păşeam in lumea nouă a frumuseţii mult visate.
Eu nu prea ştiu să leg relaţii cu manichiuristele sau coafezele: în primul rînd că o relaţie trebuie cultivată şi întreţinută, iar eu nu sunt o consumatoare fidelă a serviciilor lor. De multe ori prefer să ma aranjez singură şi la unghii şi la păr. Apoi, nu îmi place să le ţin de vorbă în timp ce lucrează: nici nu găsesc subiecte comune, nici nu îmi place să-mi scormonesc creierii după ele şi nici nu vreau să le perturb din treaba lor asupra mea. Ba chiar mă inhibă faptul că în timp ce lucrează la mine, ele stau de vorbă cu cliente din categoria: „imediat termin cu doamna şi te iau pe tine ca sa ne putem conversa in voie!”.
Noua manichiuristă a fost pe placul meu: tehnica aplicării unghiilor cu gel este mai complexă şi impune utilizarea unei măşti pe gură şi nas, aşa încît nu prea îţi faciliteaza conversatia cu clienta. Am plecat de acolo mulţumită: chiar daca plătisem 120 lei, mâinile mele erau dintr-o dată mult mai frumoase şi, da, îmi venea să le arăt tuturor pe stradă. Am fost chiar şi la un supermarket unde am zăbovit îndelung asupra feluritelor produse pe care le luam de pe rafturi pentru a le cerceta cu atenţie....în timp ce imi priveam mândră degetele!!!
Următoarele două şedinţe au fost, normal, doar pentru întreţinere (80 RON cu tot cu model- eu prefer french). Începusem să mă obişnuiesc cu ideea de a-mi rezerva timp (şi bani) cam la trei săptămâni pentru şedinţele de întreţinere unghii false. Apoi, am aflat că Dana, manichiurista mea, s-a supărat pe lume şi a plecat definitiv de la salon. Proprietara salonului şi coafeză totodată, mi-a spus să nu-mi fac griji că mă aranjează ea de acum în colo. Mi-a mai spus că, deşi au făcut aceeaşi şcoală, ea e mai specializată decît Dana, că Dana are mai puţină experienţă, ca Dana i-a fost şi nerecunoscătoare,bla, bla, bla, etc, etc. Toate astea şi multe altele le-am aflat în timp ce îmi aranja unghiile: „i-am spus de atâtea ori să pună mai mult gel pe unghie, dar ea făcea tot cum o tăia capul, punând stratul prea subţire..” Dincolo de faptul că a vorbit îngrozitor de mult si de prost pentru gustul meu, bârfind-o încontinuu pe „fosta”, unghiile aplicate de „patroana mult mai experimentata” arătau înfiorător: stratul de gel era aşa de gros,încît se bombase luînd forma ghearelor de cioară. Am plecat din salon ascunzându-mi mâinile de propria-mi privire, indignată că am dat atâţia bani ca să mă simt prost. În schimb, am înţeles de ce plecase Dana.
Următoarea dată s-a întâmplat să fie la Braşov, în mall. Un băiat, „nail artist” . Am zis: OK, fac orice să scap de ghearele astea. Şi, da, conversaţia a început uşor frustrant pentru mine: „Vaaaai, dar cine v-a aplicat unghiile astea?” Ăsta este iarăşi unul din motivele pentru care evit beauty-saloanele: unele „styliste” încearcă să îţi bage pe gât, cu forţa, imaginea lor net superioară celorlalte, evidenţiind faptul că intilnindu-le pe ele a dat norocul peste tine şi seria experienţelor tale negative de până acum s-a încheiat. Experienta mi-a demonstrat faptul ca acest tip de reclamă verbală nu s-a justificat niciodata. Profesioniştii nu-şi comentează colegii şi nici nu-şi fac reclamă gratuită. Dacă te întorci la ei este pentru că ai fost super mulţumită de rezultatul muncii lor.
Trei ore am stat pe scaun la şedinţa de întreţinere. Devenise chinuitor. Băiatul mi-a curăţat gelul doar prin pilire manuală (ca să nu sufere unghiile naturale, mi-a motivat). Doar că, după cum s-a exprimat chiar el - aveam gel cam de trei manichiuri. Am crezut că mor acolo. E adevărat că mi-a construit nişte unghii impecabile, dar ...a mers foarte greu. Iar preţul, m-a dat pe spate: aproape dublu cât plăteam eu de obicei , plus insistenţa de a cumpăra un produs de îngrijire a cuticulelor. Şocată de preţuri, mă mir că am mai avut puterea să refuz.
Experienţa mea în Ţara Unghiilor False se apropie de sfârşit. Din păcate, sfârşitul chiar a fost jalnic. Reîntoarsă în cartierul meu bucureştean, mă întrebam unde mă voi duce de acum încolo pentru următoarea şedinţă de întreţinere. Am ales un alt salon, destul de cunoscut în zonă. Manichiurista era una singură, pentru orice tip de manichiură: clasică sau unghii false. M-a întrebat ea una, alta, despre ce tip de unghii mi-am pus, ce materiale s-au folosit, i-am răspuns în limita informaţiilor pe care le ştiam. Fără a-i da detalii şi mai mult ca să mă asigur că nu mai păţesc o dată la fel, i-am mărturisit experienţa ghearelor de cioară. Poate trebuia să ţin secretul şi să-l iau cu mine în mormânt.
Cert este că, ea fiind a patra manichiuristă, descopeream o a patra tehnică de construire a unghiilor false, cea mai fragilă, din câte mi s-a părut: doamna îmi întindea gelul cu pensula, ca pe un lac de unghii obişnuit. La final, când a venit momentul să-mi aleg oja pentru manichiura permanentă, îmi mărturiseşte că nu are aşa ceva, dar că imi poate face o manichiură normală, aplicând oja normală peste gel. Păi, care mai era avantajul faţă de o manichiură clasică, pentru care aş fi plătit doar 18 lei? Că, să nu mă întrebaţi cât m-a costat?! Da, puţin peste 100 lei, deşi era doar înteţinere in aceste conditii. Am plecat de acolo indignată, cu unghiile cu un aspect banal ( le tăiasem şi scurt) si nici măcar colorate. Pe ce dădusem atîţia bani?
După 2 (două) zile unghiile de la degetele mici s-au crăpat de la jumate. Din ziua de luni, de când fusesem la salon, pînă vineri ( zi de weekend şi de ieşit în oraş) a început să mi se jupoaie stratul prea fragil de gel şi să sară pur şi simplu de pe unghii. Fierbînd de furie, m-am înfiinţat la manichiuristă pentru reparaţii. Credeţi că măcar şi-a prezentat scuze? În primul rând mi-a spus că are cliente programate şi nu are timp de mine (era vineri pe la prânz), deci să vin luni. Apoi mi-a replicat non-şalant că vina este a manichiurii făcute la Braşov, materialele folosite nefiind, probabil, compatibile cu ale ei. „Dar de ce nu aţi curăţat bine gelul anterior, ca să nu mai fie problemă?”, am întrebat şocată de reacţia ei nesimţită. „Ba da, doamnă, mi-a răspuns pe un ton foarte înţepat, am curăţat foarte bine, dar degeaba: unghiile false nu au garanţie!. Şi apoi, întorcându-mi spatele şi plecând, că doar aşteptau clientele: „Veniţi luni, să vedem ce putem face. Aşa se întâmplă dacă tot schimbaţi manichiurista!”
EPILOG
Am plecat spre casă trăgând cu dinţii de urmele de gel de pe unghii, arătând jalnic şi ele şi eu, departe de eleganţa şi strălucirea femeilor din Ţara unghiilor false. Fără să îmi doresc acest lucru, fusesem expulzată înapoi, de unde am plecat câteva luni în urmă.
Învinsă şi umilită.
INTREBARE:
Cine ne apară in astfel de situatii si cum să ne facem dreptate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu