Inca ceva despre mine

Ca sa pot vorbi despre mine, trebuie sa-mi iau “inima in dinti “. Am nevoie de curaj pentru a concura cu povestile altor destine palpitante si spectaculoase, cu personaje batute de o soarta cruda pe care au invins-o pina la urma si au renascut din propria cenusa. E greu de infruntat destine de eroine, cu cariere celebre sau performante greu de egalat in munca, sport sau arta si de asternut rindurile povestirii mele peste riuri de lacrimi ce curg din alte povestiri, desigur mult mai impresionante.
Eu nu pot sa ofer nimic din toate aceste ingrediente ale unei povesti de succes. Sunt o femeie obisnuita: desi la scoala am fost premianta, nu am stralucit; desi in profesie am avut rezultate foarte bune, tot o simpla pensionara am ajuns intr-o mare de pensionari; am nascut, m-am casatorit, am divortat, m-am recasatorit, imi iubesc familia, imi sprijin si ingrijesc parintii, socrii, rudele apropiate, atit cit pot si ma pricep. Astept rabdatoare sa cresc nepoti si pina atunci ma antrenez crescind un catelus rasfatat. Ma gindesc cu grija la ziua de miine si ma rog la Dumnezeu sa ne tina sanatosi la trup si la minte. Ma ingrijoreaza orice telefon primit la ore nepotrivite si pling cind ascult melodii de-ale pe Maria Lataretu pentru ca mi-aduc aminte de bunicii mei de care imi este tare dor...
Cite femei nu sunt asa ca mine? Pentru cite dintre noi aceste situatii ale vietii nu sunt percepute de cei din jurul nostru ca banale, obisnuite, fara sa contina nimic extraordinar? Noi, femeile obisnuite, in numar covirsitor, ne traim viata fara rasunetul aplauzelor sau stralucirea medaliilor de orice fel!
Suntem acele femei din poezia lui Adrian Paunescu care toata ziua “pun lucrurile iar la locul lor “, intr-o stradanie greu de perceput si de inteles de catre ceilalti. De aceea poate nu vom fi niciodata pe scena, ci vom ocupa cuminti doar fotoliile in sala de spectacole a vietii.
Da, stiu ca sunt o anonima, dar imi place sa cred ca “ilustra”. Da, sunt pensionara, dar ma stiu si ma simt tanara.
Si pentru ca ma consider o mama devotata, o sotie iubitoare, o femeie (inca) frumoasa si un om bun si generos, imi ofer eu insami, chiar acum si aici, scriind pe acest blog, o fractiune de secunda de celebritate.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Cintec femeiesc (fragment)- Adrian Paunescu