Viata cu Ghizmo. Ce feţe au oamenii când merg pe stradă, singuri cu gândurile lor?

Ieri a nins în Bucureşti ca în basme. În basmele în care ninge domol, cu fulgi mici. Ce frumos era dimineaţă pe străzi, fără gunoaie , fără mizerie.!..doar zăpada albă peste toate.

Drăguţul meu Ghizmo, cel mai răsfăţat shi-tzu de pe pământ, adoră zăpada. Ar ţopăi la nesfârşit prin nămeţi, fără să-i pese dacă îngheaţă. Ştie el că „mămica” lui, adică eu ( pentru că nu-mi place să mă intitulez „stăpâna lui” sau..mai ştiu eu cum) îl ia în braţe imediat ce începe să-şi lingă lăbuţele îngheţate.De când îl avem pe Ghizmo, s-au schimbat multe în viaţa noastră (cine are animăluţ în casă, ştie despre ce vorbesc). Îl considerăm un membru real al familiei, câteodată cel mai favorizat, pentru că toţi îl iubim, îl răsfăţăm, îl îngrijim. De asta este şi aşa de fiţos şi neascultător.... Dar ăsta este farmecul lui! El ne scoate zilnic afară din casă. Cel mai ades pe mine.

Locuiesc de ani de zile în acest cartier, dar niciodată nu am vorbit cu trecătorii, unii dintre fiindu-mi chiar vecini după cum i-am remarcat întâmplător, văzându-i mai des. De când îl am pe Ghizmo mi-am făcut o mulţime de cunoştinţe în zonă, majoritatea „părinţi de animăluţe”. Asta a fost şi prima mea constatare după ce am început să ies afară zilnic cu Ghizmo: sunt foarte mulţi cei care au căţeluşi sau, mă rog, câini de apartament. Pe unii îi întâlneam pe stradă cu căţeii în lesă. Alţii, singuri, se opreau să-l mângâie pe Ghizmo, să-mi arate simpatia lor faţă de el sau pur şi simplu să îi vorbească, atraşi de aspectul lui de bulgăraş mergător. Probabil, ca să nu mi se pară ciudat sau suspect, îşi motivau imediat comportamentul spunându-mi că au şi ei acasă un căţel, o pisicuţă sau şi una şi alta, după caz. Odată, jucăuşul meu Ghizmo s-a lipit de un băieţel ce mergea la grădiniţă cu mămica lui. Imediat m-am grăbit să-i liniştesc să nu se sperie, că nu muşcă, ci chiar îi plac copiii (poate pentru că sunt apropiaţi de înălţimea lui). „Staţi liniştită, doamnă, băiatul meu e obişnuit, doar avem şi noi acasa căţeluş.”Aşadar, numărul posesorilor de căţei e cu mult mai mare decât ce vedem noi pe stradă. Şi am fost tare bucuroasă.

Uite, animăluţul ăsta mic şi drăgălaş ne oferă în fiecare zi motive de a ne bucura şi de a zâmbi. Şi nu numai nouă, celor din casă, dar şi celor pe care îi întâlnim pe stradă. S-a întâmplat de multe ori să ne intersectăm paşii cu persoane îngândurate, cu feţe grave şi triste care la vederea simpaticului meu căţeluş s-au luminat de zîmbet şi s-au bucurat pentru o clipă. Sunt preţioase aceste clipe, nu-i aşa? Te scot (chiar dacă) puţin din negura gândurilor care ne domină când mergem singuri pe stradă. Am văzut atâţia oameni schimbându-şi feţele la vederea lui Ghizmo!

Mie însămi mi se întâmplă acelaşi lucru la vederea vreunei moace simpatice de animăluţ. Şi zâmbind, îmi dau seama cât de încruntată eram!

Aţi observat ce feţe au oamenii când merg pe stradă, singuri cu gândurile lor??




Miercuri, 5 Ianuarie 2011, 12:01